Măști și secrete de Corina Cîndea

imageimageimage

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 436

Descrierea cărții:

” Deși pare să aibă întreaga lume la picioare și o viață perfectă înainte, Brittany Cavannough descoperă că nimic nu este ceea ce pare.

Chiar dacă este conștientă de riscurile la care se expune, este iremediabil atrasă de aura întunecată și plină de mister pe care o emană Maddox Wright. Și, exact ca un fluture atras de flacăra unei lumânări, riscă să se ardă.

Trădată de persoanele la care se aștepta mai puțin să o facă, descoperă cu stupoare că toată lumea poartă o mască și ascunde secrete. Că nimeni nu este ceea ce pare. Va ajunge să poarte ea însăși o mască și își va îngropa secretele cât mai adânc în suflet. “

” Viața este un bal mascat și numai de tine depinde cum alegi să o trăiești: privind de pe margine, pierdut în anonimat și lăsând totul să treacă pe lângă tine, sau savurând fiecare moment al ei în așa fel încât, atunci când vine momentul demascării, să ai curajul să o faci?”

— Brittany Cavannough

Am citit pentru prima dată cartea pe wattpad, pe măsură ce Corina o scria. Este plină de emoții, din toată gama acestora, de la suferință la iubire, trecând atât prin agonie cât și ajungând la extazul sperat.

Îmi plac cărțile Corinei, este o certitudine. Ce îmi place la ele? Faptul că în spatele unei povești de dragoste captivante se ascunde cel mai adesea un sfat, o lecție de viață, o discuție mamă – fiică.

Care să fie?

De data asta cred că vorbim despre faptul că iubirea adevărată este cea pentru care merită sa suferi, te sacrifici, disperi… Iar la final, când aproape că nu mai ai nici o speranță, atunci descoperi că iubirea este un balsam!

Nu mă pot abține și trebuie să spun ceva: Corina, îți mulțumesc pentru frumoasa dedicație din partea ta și a lui Maddox 😀 , special pentru mine!

Mulțumesc Librex pentru încrederea arătată când mi-ați oferit această carte spre recenzie.

“Privirea îmi este atrasă ca un magnet de personajul întunecat. Totul este negru la el. Motorul imens pe care șade atât de relaxat, hainele din piele, mănușile, cizmele, casca. Chiar și vizorul acesteia este fumuriu, ascunzând privirilor chipul pe care ceva inexplicabil mă face să îmi doresc să îl zăresc.”

Este pentru prima dată când Brittany este atrasă de un tip ce degajă mister și pericol prin toți porii. Este, deasemenea, uimită, când observă că prietenul ei din copilărie, Brad, îl cunoaște…

“Ca și cum ar simți privirea mea pe el, necunoscutul își întoarce brusc capul spre mine și … uit să mai respir. Deși nu pot să văd nimic din chipul lui, îi simt privirea. O simt efectiv cum mă măsoară, lăsând urme fierbinți pe pielea mea și strâng cartea la pieptul meu, într-un gest inutil căci, o simplă carte, cu siguranță, nu mă poate proteja nici de necunoscut, nici de ceea ce simt.”

Așa se zăresc pentru prima dată Brittany și Maddox!

O altă poveste este cea dintre Brad & Kelsey, prietenii din copilărie ai lui Brittany. Cu aceștia se simte ca acasă, îi cunoaște și o cunosc de parcă ar fi frați.

Personaje tinere, voluntare, care luptă și suferă unul cu altul și unul pentru altul. Povestea lor este electrizantă, o lecție de viață despre curajul de a înfrunta viața cu tupeu, fără a te lăsa copleșit de necazurile ce se abat asupra… Dar, mai ales, este vorba despre a acorda o a doua șansă, despre încercarea de a lăsa trecutul în urmă și a privi cu optimism și speranță înainte.

Toți tinerii aceștia se dovedesc a fi niște luptători! Pentru idealurile lor, pe care fac tot posibilul să le împlinească! Chiar dacă viața nu-i scutește de suferință…

Corina predă această lecție, printr-o poveste plină de farmec, suferință și fericire care captivează. Iar la final ne aduce lacrimi de fericire în ochi, pentru că nu ai cum să nu pui suflet în povestea celor doi.

Brittany și Kelsey sunt cele mai bune prietene deși sunt total diferite una de alta, una blondă cu ochi verzi — alta brunetă cu ochi căprui închis, firi diametral opuse: Britt este liniștită, Kelsey este o bombă pe cale să explodeze….

“Cu toate acestea, suntem prietene de când eram la grădiniță și nu ne-am certat niciodată.”

Două fete pline de viață, curajoase, ambițioase. Luptă pentru ce-și doresc, neținând cont că ar putea avea de suferit, doar încercând să nu se dea bătute. Cele două pătrund în lumea curselor ilegale de mașini, urmărindu-l pe Brad…neștiind că pot fi în pericol sau că destinul le-ar putea bate la ușă — cazul lui Brittany!!!

” Poate nu o să-l mai văd niciodată, însă ochii aceia întunecați mă vor bântui cu siguranță!”

Maddox Wright — fost elev al liceului unde învață cei trei, foarte apreciat de profesori și cu un IQ peste media, un tip învăluit total în mister, despre care nu se știe foarte multe, se bănuiește doar….

Britt a avut dreptate! Ochii lui continuă să-i apară în minte! Nechemați, dar totuși prezenți. Dându-i fiori și lipsind-o până și de pofta de mâncare… Dacă nu e dragoste la prima vedere, atunci nu știu ce poate fi!

E sfătuită să-l uite, dar…

“– Nu pot! aproape că îi strig înapoi, făcând-o să tresară. Crezi că nu vreau? Pur și simplu….nu pot! Orice aș face, nu pot să mi-l scot din minte și, crede-mă, am încercat! Sunt conștientă că mă port ca o nebună și mă sperie ceea ce simt. Nu știu nimic despre el, nu îl cunosc, nici măcar nu știu cum arată și probabil nu o să știu niciodată. La naiba, m-am îndrăgostit de o pereche de ochi! … Dar, ce mă sperie cel mai tare, e faptul că niciodată nu am simțit pentru el ( se referă la prietenul ei Wade) ceea ce simt pentru un necunoscut! Pentru… Maddox!”

Dar, din fericire, lucrurile nu se sfârșesc aici, viața continua! Iar cei doi se reîntâlnesc. În club, pe pistă…și de fiecare dată, Maddox încearcă să o țină la distanță, să o descurajeze; dar nu reușește! Destinul se încăpățânează să îi tot aducă împreună.

Deși atracția dintre ei este explozivă, Maddox îi dă el însuși un sfat lui Britt:

“– Stai departe de mine, Brittany, sau o să te rănesc chiar dacă nu vreau asta!”

Și totuși, ajung să se îndrăgostească unul de altul, fără a se putea opri. Sunt dispuși să-și acorde o șansă în ciuda tuturor.

După o noapte de iubire fierbinte, în care Britt realizează că plecarea la Milano nu mai este pentru ea o prioritate, toate se schimbă. Își anunță părinții că nu mai pleacă.

Dar, așa cum destinul i-a adus împreună, tot așa îi și desparte… Fără a ține cont de rănile și suferințele pe care le provoacă.

Maddox nu mai apare la întâlnirea pe care o stabiliseră, iar Britt îl caută cu disperare, dar fără sorți de izbândă.

Dezamăgirea lui Britt, suferința și toate lacrimile vărsate, ne sunt redate cu foarte mare finețe de autoare, care efectiv ne face să le trăim!

“Se spune că ochii sunt oglinda sufletului…

Și pot să spun cu siguranță că, atunci când mi-a spus că se întoarce, nu m-a mințit!

Ceva s-a întâmplat!

Dar…ce?

Ce anume l-ar fi putut face să nu-și țină promisiunea?”

Răspunsul la această întrebare rămâne învăluit în mister. Este dureros pentru ea să accepte, dar realitatea este că Maddox nu a mai dat nici un semn de viață….

“Singurele lucruri de care nu pot să scap nicicum sunt visele cu el din fiecare noapte și șoaptele lui răgușite pe care încă le aud.”

Și asta, la un an după ce s-au despărțit…

Află totuși vești despre Maddox:

“M. s-a întors! Nu știu ce ai făcut, dar este extrem de furios. Pe tine! A părut uluit când i-am spus că l-ai căutat, apoi s-a înfuriat și mai tare.”

De ce? De ce e furios? De ce pe Britt? Având în vedere că el nu a mai apărut…

“Senzația că ceva a intervenit, ceva ce l-a determinat să își modifice întreaga atitudine față de mine, ceva ce l-a făcut să fie furios pe mine, există și acum. Deși…nu îmi pot imagina ce anume ar putea fi!”

Poate, împreună cu Britt vom afla acest răspuns.

“Așa că mi-am ascuns durerea și am închis totul în mine, nearătând nimănui ceea ce simt.

Am ajuns să îmi port propria mască…”

Cu toată suferința ținută în suflet, Brittany își vede de carieră la Milano fără a se bucura cu adevărat; se împrietenește cu renumitul fotograf Marco Bslestra, cu care ajunge să lucreze și alături de care își face un nume în fotografiile de modă!

Nu intră în nici o relație, deși cu timpul putem observa că Marco și-ar dori așa ceva. Britt în schimb, are inima goală… Cert este că, pe Maddox încă nu l-a uitat. Și teamă-mi este că, nici nu-l va uita vreodată…

Marco îi dă un răspuns interesant atunci când îl întreabă de ce a ales-o pe ea:

“Ți-am văzut tristețea și bănuiesc că are legătură cu un bărbat. Poate că o să par crud, dar de asta am nevoie.”

Ciudat răspuns, dar cred că l-am înțeles corect: dezamăgirea îi dă lui Britt profunzimea de care este nevoie pentru a realiza fotografiile cele mai bune. Faptul că nimic nu o distrage de la meseria aceasta extrem de solicitantă, care nu mai lasă timp pentru o viață personală.

Pe de altă parte, autoarea ne face martori și la suferința lui Maddox, făcându-ne să ne punem și mai multe întrebări…

“Îmi amintesc cu claritate hârtia care m-a făcut să simt că lumea s-a prăbușit în jurul meu. Fiecare rând nenorocit. Fiecare cuvânt blestemat. Fiecare minciună. Și mai ales, durerea.

Și totuși…

De ce m-ar fi căutat acolo, când știa extrem de bine unde sunt.

Sentimentul pe care l-am avut atunci, că îmi scapă ceva, că toată povestea asta este mai mult decât pare, îl simt și acum.”

O întâlnire destul de furtunoasă între Maddox și Kelsey, lămurește cum o parte din întrebări, dar nu le clarifică…

Destinul crud, care a ales să-i despartă și să-i rănească, îi readuce împreună… Când revine acasă împreună cu Marco:

” — Vin și eu cu tine!

— De ce?

Se oprește o clipă din împăchetat și îmi aruncă o privire lungă, abia apoi îmi răspunde extrem de serios:

— Pentru că nu vreau să te întorci și mai rănită decât esti!”

Reîntâlnirea dintre Maddox și Britt este neașteptată, plină de emoție. La sfârșit, când Maddox îi spune că ar trebui să discute, Britt nu ar vrea să îi lase ocazia să o expună unor noi suferințe. Și o înțeleg…

“– Spui că m-ai așteptat, începe el să vorbească după câteva secunde ce par ore pentru mine. Știu că m-ai căutat, mi-a spus Jesse, dar… Nu înțeleg de ce ai fi făcut-o! Nu atunci când știai exact unde sunt, datorită ție! Asta nu am înțeles nici atunci și nu înțeleg nici acum.”

Și asta nu este tot, mai urmează șocul:

” Vreau să îmi spui în față de ce ai depus plângere că te-am violat!”

Poftiiiiiiim????

Groaza pe care o citește pe chipul ei înainte să leșine, îl convinge că nu Britt a fost cea care a depus plângerea…

Că suferința lui, și a ei, a fost cauzată de altcineva…căruia nu i-a păsat de ceea ce se întâmpla cu ei doi.

Iar clipa în care Brittany realizează cine se afla în spatele acuzației de viol, și a despărțirii lor; este momentul în care suferința ei atinge cote maxime, iluziile se sfărâmă…

Cum este oare posibil ca un părinte să saboteze fericirea propriului copil??? Cum e posibil să-i produci o așa mare suferință celui pe care se presupune că ai datoria să-l ocrotești de tot ce înseamnă suferință???

Cum va reacționa Britt? E ușor de închipuit… Dar, care va fi finalul poveștii ei cu Maddox?

Lucrurile între ei sunt complicate. Chiar dacă se iubesc încă, o mare de lacrimi și suferință îi desparte. Plus că încă mai au secrete neîmpărtășite….

Vor trece peste toate?

Dacă citiți cartea aflați cu siguranță deznodământul acestei povești de neuitat!

O poveste care ne învață că dragostea adevărată face față tuturor piedicilor.

O carte emoționantă, ce te ține cu inima-n gât, să râzi și să plângi în hohote, să suferi așa cum nu ai crezut că este posibil, ca la final să atingi paradisul!

Nota mea pentru carte este 10!

“Dar mai presus de toate, nu mai există măști și secrete…”

Advertisements

19 thoughts on “Măști și secrete de Corina Cîndea

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s