Leapșa 2018: review

🍸 Câte cărţi ai citit în 2018?

Peste 150, conform Goodreads.com.

🍸  Dintre ele, care au fost cele mai memorabile (în sensul bun)?

Raluca Alina Iorga — Până la sfârșitul timpului este cu siguranță, cartea anului!

🍸 Care e cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit în 2018?

”Rădăcinile tale sunt sacre, iar acțiunile îți vor călăuzi pașii. În tine vei găsi atât slăbiciunea, cât și puterea. Alege înțelept!” — Cristina Zegheru, Descendența.

Este citatul care mi-a stârnit curiozitatea la Gaudeamus și m-a făcut să-mi doresc cartea!

🍸 Ce carte citită în 2018 ţi-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare?

Ca și la tine, Lacrimi de îngeri de Ioana Dumitrăchescu.

🍸 Ai participat la vreun eveniment literar anul trecut (lansare, târg de carte etc)? Dacă da, care a fost preferatul tău?

Da!  Bookfest și Gaudeamus! Mi-a plăcut fiecare lansare de carte la care am luat parte!

🍸 Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2018?

Fast And Furious, pe care l-am revăzut.

🍸 Ce cuvânt rezumă cel mai bine anul 2018 pentru tine?

Emoții.

🍸 E vreun moment de anul trecut pe care nu vrei să-l uiţi?

Este, dar prefer să îl păstrez secret! 🙂

🍸 Ce dorinţă ţi s-a împlinit în 2018?

Nu mi-am pus prea multe dorințe, dar cea care s-a împlinit a fost cea cu sănătatea.

🍸 Scrie o dorinţă pentru anul 2019.

Să citesc mai mult! Este una dintre ele.

Mulțumesc Andreea pentru această leapșă.

Ana și Tyna, ce spuneți? Participați?

17 gânduri despre &8222;Leapșa 2018: review&8221;

Lasă un răspuns către Geo Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.