Citate care m-au atras

📚 Nicoleta Tudor — Triunghiul de foc

” Timp de douăzeci de minute, stătură și priviră triunghiul măreț de lumină, până când focul se retrase încet, încet, nemairămânând decât laturile triunghiului luminate, în timp ce lumânările se stingeau de la sine.”

Autoarea a reușit să ne introducă cu sensibilitate în lumea magică a miturilor străvechi, a secretelor demult ascunse și a ritualurilor vrăjitorești. O poveste captivantă, cu mult suspans și povesti de dragoste deosebite!

📚 Rebecca Serle — Faimoasă și îndrăgostită

”Îmi prinde privirea de îndată. Ați trăit vreodată un moment care a devenit palpabil? De parcă ar fi fost atât de puternic, încât ați fi putut jura că timpul s-a oprit? Ceva îmi face trupul să se simtă tensionat, de parcă pielea mi-a intrat brusc la apă.

Ochii lui Jordan îi străpung pe ai mei. Sunt negri ca noaptea, la fel ca părul lui. E imposibil să-ți dai seama unde i se termină pupilele.”

O carte simplă, ușoară și relaxantă. Despre viața unei tinere obișnuite ajunsă vedetă la Hollywood. Emoții, amăgiri, iluzii; prietenie, fericire și maturizare. Cam despre asta este vorba.

8 gânduri despre &8222;Citate care m-au atras&8221;

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.