Tăcerea frunzei de Nicoleta Tudor

 

Titlul: Tăcerea frunzei

Autoare: Nicoleta Tudor

Editura: Librex

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 136

”Se spune că la început omul dăruiește din ce are, dar vine o vreme când dăruiește din ceea ce este. Consider că acest volum de versuri se încadrează, cu prisosință, în cea de-a doua categorie. Nicoleta Tudor ne dăruiește o parte din ființa sa cu tot ce are ea pământesc, dar și divin, cu tot ce este peren, dar și dăinuitor peste veacuri cu tot ce este menit să rămână aici, dar să și treacă dincolo de linia Cenzurii Transcedentale.” — Cristian Moșneanu

“Prin cartea de față, Nicoleta Tudor, ne demonstrează că avem nevoie de “visătorii” ziditori de cuvinte, așa cum avem atâta nevoie de libertate… Cu cât ești mai adânc ancorat în trăirea intensă a visului, cu atât viața va fi valorizată prin trăiri și nu prin lucruri și atunci poți să observi adeseori că nu  lucrurile mari trezesc trăirile intense, ci gesturile mărunte sunt cele care te însuflețesc cel mai mult. Poate părea paradoxal, dar atunci când simți că nu ai niciun vis, cel mai bine ar fi să te oprești, să iei o pauză și să respiri prin intermediul sufletului.

Acest lucru îl face această carte, ne trezește dintr-o “amorțire generală”, ne întoarce “acasă” în inima noastră și ne face să declarăm voioși: “Avem nevoie de visători romantici pentru a nu uita să trăim!” — George Călin

Autoarea Nicoleta Tudor nu se află la primul său volum de poezii, “Dincolo de nori” a fost o surpriză elocventă în ceea ce reprezintă aceasta pentru poezie și potențialul ei. 

Tăcerea frunzei este un volum plin de emoție și culoare, de energie și vitalitate. Ne vorbește despre renaștere, despre curgerea continuă a vieții dar și despre bucuria cu care ar trebui să înfruntăm fiecare clipă. 

”Aud cum murmură încet copacii

În încercarea de-a înmuguri,

Aud tăcerea frunzei în pământ

Și știu că primăvara va veni.” 

Tăcerea frunzei ne vorbește despre viață și moarte, despre năzuința ființei umane spre nemurire, despre vise și speranțe. În poezia “Vis frumos” întâlnim toate acestea. 

“Mi-am pus luna la ureche

Și mi-am prins o stea în păr,

Am uitat de viața veche

Și- am uitat că-s muritor.”

Buchetul de poezii al autoarei ne oferă o clipă de speranță, un moment de visare. O lectură care-ți umple sufletul de bucurie, încredere în viitor. 

“Poetul n-are chip, e doar un simplu nume

Și-o lacrimă pe care-o prinde-n versuri.

Un strigăt nevorbit pe care-l pierde-n lume

Plimbându-l din peniță, prin timp și universuri.”

O carte care umple sufletul, care poartă cititorul pe calea amintirilor, a vremurilor lipsite de griji, a viselor mărețe din copilărie. Cumva, am simțit că Tăcerea frunzei mi-a purtat pașii acasă, în curtea bunicilor, unde mă bucurăm de toate minunile naturii, de reînvierea acesteia fără a-mi face griji pentru încălzirea globală, virusuri care pun la pământ o mulțime de oameni, sau lipsa locurilor de muncă. Pur și simplu am savurat armonia cu natura, traiul pașnic al omului care o respectă. 

“Îmi bate vântul cu frunze-n fereastră

Să-mi amintească cum lutul mă cheamă,

Că viața e scurtă să-mi amintească,

Să uit de tristețe, de lut să n-am teamă.”

Timpul este cântat de-a lungul poeziilor autoarei, timpul veșnic curgător, de neoprit, sub toate aspectele sale. Un gând pierdut, o speranță regăsită, tinerețea trecută, chiar succesiunea anotimpurilor cu etapele naturii. 

O mulțime de sentimente m-au cuprins cu fiecare poezie citită, cu fiecare vers care mi-a pătruns în suflet! 

“Mi-e plină și mi-e goală dimineața,

Mi-e rece și mi-e cald gândind la noi,

Mi-e totul și nimic ce-mi umple viața

Și îmi suprimă gândul cum ar fi în doi.”

Una dintre poeziile mele preferate din acest volum de versuri deosebit este “Eu,… tu, … noi” care ilustrează foarte bine zicala contrariilor care se atrag, a cuplurilor care se completează unul pe celălalt. 

“Eu sunt zglobie, tu serios,

Tu taci mereu, eu debordez,

Eu sunt plăcută, tu ești frumos

Tu realist, iar eu visez.”

Cartea de față ne vorbește despre pozitivitate, încredere în cei din jur, speranță în ceea ce va urma. 

Un moment de visare care-ți încântă sufletul! Un strop de speranță într-o mare agitată, o pauză de la tăvălugul vieții de zi cu zi. 

O altă poezie foarte dragă mie este “Viața ca un puzzle”. Ilustrează viața așa cum este ea, din frânturi și etape care abia în iarna vieții îți permite să vizualizezi întregul tablou. 

Poezia Nicoletei Tudor face cititorul să simtă! Să plângă și să râdă, să palpite de nerăbdare și să plutească pe aripile speranței! 

“Poți schimba cu o mișcare

Drumul pe care-ai pornit,

Singur poți crea minuni

Și poți fi tu Universul.”

Multumesc, Nicoleta, pentru exemplarul oferit spre recenzie.