Răsturnări de situație de Delia Moretti

Titlul: Răsturnări de situație

Autoare: Delia Moretti

Seria: Prenupțial, volumul 2

Editura: Stylished Books

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 416

”După ce în volumul I s-au format cuplurile și protagoniștii și-au pictat propriul tablou al iubirii, în acest volum acțiunea se complică. Atunci când iubești și ești iubit, relația cu persoana de lângă tine nu este formată doar din fericire. Problemele, certurile, dezamăgirile, despărțirile, lacrimile și răsturnările de situație devin cuvintele cheie ale existenței cuplului. Nu există relație frumoasă fără ceartă, căci arta împăcării face sentimentele să crească, iar persoanele implicate înțeleg ce înseamnă cu adevărat aprecierea persoanei iubite.”

A sosit momentul să vedem cum continuă această serie, cum își complică viața personajele, la ce încercări îi supune autoarea și cum vor reuși acestea să treacă peste toate obstacolele. 

Răsturnări de situație începe avându-i în prim-plan pe Morgan și Emma, care merg să-i cunoască pe părinții acestuia. 

“— Nu vreau să mă fac de râs în fața familiei tale! De ce nu mi-ai spus că faci parte din una dintre cele mai bogate familii din oraș? Eu credeam că suntem la fel…”

Emma este șocată când vede unde locuiește Morgan și realizează instantaneu ce diferențe sunt între ei. De aici și teama ei de a nu fi acceptată. 

Chiara, cea mai bună prietenă a Emmei, se pare că are și ea probleme. Are o relație rece cu prietenul ei și încă nu a spus nimic prietenilor. E clar că această relație e ca și sfârșită, dar ceva o face să se agațe încă de ea. Oare despre ce o fi vorba? 

Chiara își sărbătorește singură ziua de naștere, deși se presupune că este cu prietenul ei la o cină romantică. De fapt, a ieșit singură într-un bar. Aici îl cunoaște pe Ruggero Rizzo, care se oferă să o conducă acasă. Da, este același Ruggero enervant din primul volum. 

Emma, Chiara, Emily, Cristina și Alex au rămas același grup nebun de prieteni care se sprijină, se încurajează sau se ceartă reciproc atunci când greșesc. Împreună sunt pur și simplu adorabili. Iar seara aceasta pe care o petrec împreună este o seară a dezvăluirilor. 

“A fost o noapte lungă, plină de mărturii dintre cele mai șocante. Am vorbit prea repede despre fericirea din viețile noastre.”

Autoarea Delia Moretti continuă povestea fiecărui personaj fix din punctul în care a lăsat-o la finalul primului volum. Aceleași încrengături, neliniști și nehotărâri, nesiguranțe cărora fiecare trebuie să le facă față. 

Emily și Cristian sunt perechea care se sudează pe parcursul cărții, capătă din ce în ce mai multă încredere unul în altul. 

O lectură ușoară, relaxantă, care face să treacă timpul mai ușor. Este genul de poveste care ne aduce zâmbetul pe buze. Titlul acestui volum ne relevă exact ceea ce se întâmplă. Cu toate acestea, am avut impresia că fiecare personaj în parte a avut momente în care mi-a lăsat impresia că nici măcar el nu știe ce vrea. 

Cu o acțiune suficient de încurcată cât să te piardă în anumite momente, Răsturnări de situație a reușit să mă prindă abia în a doua jumătate a cărții. Mi-aș fi dorit să văd o acțiune mai fluidă, care să mă convingă că reacțiile personajelor sunt reale. 

Dar să revenim la firul acțiunii. 

Rugerro află cine este de fapt Cristina. Și acum își dorește să se răzbune pe Cristian, e mai hotărât ca niciodată să o facă a lui pe Emily… chiar dacă aceasta este căsătorită! 

“— Nemernicul acela de doctor a încercat să o agreseze pe Emily, în urmă cu o oră, la librărie! Nu vreau să se mai repete, pentru nimic în lume, aproape țip către el.”

De aici încep și mai multe complicații, autoarea reușind să dea o nouă semnificație rărturnărilor de situație. Pur și simplu vin ca un tăvălug, se țin lanț și dau peste cap viețile personajelor. 

Să o văd pe Emma atât de uimită de câte ori Morgan o lasă pe ea să hotărască în ce direcție o ia relația lor este o reală surpriză. Nu-mi dau seama de ce își închipuie că nici un bărbat nu și-ar dori să rămână cu ea. Observăm treptat cum relația lor devine din ce în ce mai profundă, gravitează unul în jurul dorințelor celuilalt. 

“Nu vreau să mă mai ascund după degete, Emma. Te vreau în viața mea și am să fac tot ce este posibil și imposibil pe lumea asta pentru a te convinge și pe tine, a continuat el.”

Pe de altă parte suntem martorii șocului Cristinei din momentul când află numele agresorului lui Emily. Și constată că este nimeni altul decât bărbatul cu care se vede pe ascuns. Relația celor doi este una destul de ciudată, dar vă las pe voi să descoperiți despre ce este vorba. 

Mi-a plăcut faptul că autoarea a adus fiecare personaj în prim plan, lăsându-ne să îi observăm pe fiecare în parte. 

Dacă îți dorești o lectură ușoară care să te facă să uiți de problemele de zi cu zi, Răsturnări de situație este cartea perfectă. 

 

Mulțumesc autoarei Delia Moretti pentru exemplarul oferit spre recenzie. 

13 gânduri despre &8222;Răsturnări de situație de Delia Moretti&8221;

  1. Mulțumesc, Geo!
    Ca de obicei m-au emoționat cuvintele tale. De altfel, mă bucur să văd că ți-a plăcut mai mult acest volum decât precedentul. Aștept cu nerăbdare și următoarea recenzie.
    Lectură plăcută în continuare! 🤗🤭

    Apreciat de 1 persoană

  2. Dupa ce am gasit la Marius un scriitor roman – de fapt o scriitoare 🙂 – si mi-am exprimat bucuria de a descoperi ca inca mai exista literatura romana pe piata, gasesc si la tine o alta scriitoare…lucru care m-a incantat teribil. Frumoasa recenzie, Geo 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.