Regatul inocenților, cartea a doua de Theo Anghel

Titlul: Regatul inocenților

Autoare: Theo Anghel

Seria: Regatul inocenților, cartea a doua

Editura: Quantum Publishers

Anul apariției: 2020

Număr de pagini: 456

”Cu peste șase sute de ani în urmă, Esrendellul era locuit în bună înțelegere de oameni și elfi. Cu timpul însă, din rândul seminției oamenilor s-au ridicat voci care au cerut independența, inoculând în conștiința poporului convingerea că, astfel, muritorii o vor duce mai bine.

Conducătorul elf al regatului s-a opus, dar oamenii au pus la cale o lovitură de stat, care, într-un final, a dus la un război nimicitor. Cum soldații elfi erau luptători redutabili, iar rezistența lor în luptă, imposibil de egalat, balanța a înclinat copleșitor în favoarea vechii ordini.

Totuși, impresionat de îndârjirea cu care oamenii îmbrățișaseră cauza separării celor două seminții, regele elf a consimțit să-și retragă poporul dincolo de Pădurea de Smarald, tărâm locuit doar de elfi, și să-i lase pe muritori să se descurce singuri.

S-a încheiat un tratat care îi asigura pe oameni că, atâta timp cât se vor orândui în pace și bună înțelegere, niciun picior de elf nu va călca pe pământul noului stat format, Erfenor.

Lucrurile au mers bine o vreme, dar, cum firea  oamenilor poate fi cu ușurință coruptă de putere, nedreptățile au început să capete accente grotești.

Familia Toril, una dintre casele nobile ale Erfenorului, stăpână de sute de ani a domeniului Toril din statul Arnor, își ducea viața în liniște și armonie la hotarul cu Esrendellul.

O întâmplare căreia, inițial, nimeni nu i-a dat vreo importanță, a atras după sine o avalanșă de nenorociri care au zguduit din temelii echilibrul acestei vechi familii.”

”Cu familia zdrobită, căminul destrămat, mama și doi dintre frați uciși, viața lui Nayan Toril pare să fi ajuns la final înainte de a fi început.

Însoțită de Gita, Yanti, Aghor — frații ei — și de bucătăreasa familiei, Yamal, Nayan ajunge în citadela elfilor, în Esrendell.

Pentru că elfii îi sunt recunoscători fetei muritoare pentru viața mezinei lor, căci Saelind a fost salvată de la moarte în Pădurea de Smarald, decid s-o ajute să-și scoată tatăl din temnițele regale și să-și găsească frații ascunși de furia boierului Nadas.

Însoțiți de fiii reginei elfilor din Esrendell, Torilii se întorc în Erfenor cu speranța că regele Samarth va onora înțelegerea semnată în urmă cu peste 600 de ani de conducătorii de atunci ai celor două seminții, și îl va elibera pe boierul Ishaan Toril.

Însă, de îndată ce pășesc în regatul oamenilor, piedici de neimaginat li se pun de-a curmezișul.

Elfii și oamenii ajung să se cunoască la bine și la greu. Atașamentele se adâncesc, loialitatea devine de nezdruncinat, iar dragostea… Ei bine! Despre asta va trebui să citiți…”

După un prim volum fascinant și intens, am așteptat cu nerăbdare apariția acestei continuări. Sunt curioasă prin ce aventuri va mai trece Nayan împreună cu familia ei și cu elfii care i-au devenit familie prin alianță. 

Regatul inocenților cartea a doua continuă povestea chiar din momentul în care s-a sfârșit primul volum, având-o în prim plan pe Nayan care este nevoită să facă față privirilor compătimitoare ale celor care sărbătoreau nunta ei cu prințul elfilor: Raeran. 

“Dacă aș fi avut curajul elfului, aș fi fugit și eu unde aș fi văzut cu ochii. Dar nici vorbă de atâta impetuozitate la mine, astfel că am stat și am îndurat căutăturile compătimitoare ale elfilor și oamenilor.”

Pornim alături de oameni și elfi într-o călătorie grea, plină de incertitudini, de emoții cu care se luptă atât elfii cât și oamenii, iar destinația este încă departe: 

“Călătoria era lungă până la trecătoarea spre al treilea stat al Erfenorului, căci trebuia să ocolim Balarul și mare parte din Brethil, cel mai mare stat dintre cele cinci. Lungimea hotarelor lui era cât ale Arnorului și Balarului la un loc. Asta însemna un drum de câteva zile prin pădurile și munții tărâmului stăpânit de elfi, pe cărări umblate doar de animalele sălbatice, escaladând culmi stâncoase și afundându-ne în văi peste care plutea în permanență un abur cețos.”

Acesta a fost primul moment în care mi-am dorit o hartă a acestor două ținuturi. Sper că autoarea ne va oferi una în viitorul volum al seriei, ajutându-ne astfel, să ne amplasăm mai bine aceste ținuturi în închipuirea noastră. 

Pădurea de Smarald și drumul pe care îi conduc elfii îi face să se confrunte cu diferite soiuri de animale periculoase, cu o ceață ciudată care le provoacă diferite gânduri… 

Cu adevărat avem parte de o călătorie grea și care-i face să se lupte cu durerea pierderii celor dragi, dar și cu regretele faptelor lor sau ale gândurilor lor. 

În schimb, relația dintre Nayan și Raeran este destul de ciudată. Clar nu se comportă ca soț și soție, nici măcar ca doi iubiți — deși au și momente mai intense— în această călătorie par doi prieteni care încearcă să se cunoască mai bine unul pe celălalt. 

“Doar că atunci când am văzut câmpia Brethilului întinzându-ni-se la picioare, curajul ni s-a dus pe pustii. Odată ce puneam piciorul pe tărâmurile Erfenorului, nu mai era cale de întors. Teoretic, cale de întors nu mai era încă de când ne cocoțaserăm în șei și plecaserăm din Esrendell, însă aici, cu ochii biciuiți de vântul uscat ce secătuise până și pârâiașele în albiile lor, am realizat la modul cel mai serios că ne așteptau vremuri grele.”

Dacă au avut parte de greutăți cât au străbătut regatul elfilor, în lumea oamenilor, piedicile și greutățile par a se ține lanț pentru a-i împiedica să ajungă la rege. Ba chiar și elfii par a se îndoi că vor reuși… 

Autoarea Theo Anghel a reușit să-mi mențină atenția concentrată asupra acestei acțiuni alerte și pline de emoții pe tot parcursul cărții.  

Pe măsură ce trec prin diferite pericole în timp ce străbat satele în drum spre rege, Nayan și Raeran se cunosc mai bine, discută unul cu celălalt: 

“— Nu te rușina. Nu asta mi-e intenția. Vreau să te simți în siguranță. Circumstanțele căsătoriei noastre nu au fost firești, mariajul n-a fost rezultatul vreunei curtări îndelungate, dar vreau să-ți iasă din cap că am consimțit la asta împins de la spate, cumva împotriva voinței mele. Nimeni nu ar putea să mă convingă să fac ce nu vreau să fac.”

Se pare că, pe oriunde trece acest grup de oameni și elfi, lucrurile iau o turnură neașteptată, iar în urma lor rămâne un lung șir de morți. 

Elfii sunt impresionanți în lupte, rapizi și letali. Mă așteptam ca Nayan să dea dovadă de ceva mai mult curaj, nu să impietrească fix când pericolul este mai mare. 

O cunoaștem pe Deva și aflăm părți din viața bucătăresei Yamal pe care nu le știa mai nimeni. 

Întâlnirea dintre Nayan și Aghor Toril cu fratele lor mai mare Khalu, ne mai dezvăluie niște vicleșuguri care au fost folosite pentru a-l convinge pe acesta că propriul lui tată ar fi fost capabil să o ucidă pe mama lor… Odată dezvăluit adevărul, mai multe văluri cad, iar tabloul general capătă noi valențe. 

Regatul inocenților cartea a doua ne poartă la granița dintre posibil și imposibil, creând confuzie în mintea cititorului. Am impresia că singurii care văd cu claritate situația sunt elfii, iar tinerii Toril sunt doar niște copii care acționează din instinct. Se bagă în tot felul de situații periculoase. 

Pe de altă parte, avem parte de momente intense și pline de emoție între Nayan și Raeran, momente care ne fac să citim și mai avizi cartea pentru a descoperi ce se mai întâmplă cu ei. 

“Pentru o clipă, m-am gândit că nici cea mai rece apă nu avea să ne mai ajute să ascundem urmele apropierii noastre, dar, când sărutul a devenit profund, îmbătându-ne și înecându-ne într-o dorință mistuitoare, nu mi-a mai păsat. Eram împreună. Brațele lui puternice făceau ca totul să pară floare la ureche.”

Ghinioanele par a se ține lanț de capul lor pe măsură ce povestea avansează. Avem momente când fiecare pare a-și pierde speranța, când nu mai văd nici o cale de a-și redobândi familia sau pur și simplu durerea îi conduce la disperare. 

Autoarea Theo Anghel a reușit să ne ofere o aventură aparte! Intensă, plină de magie și suspans, care ne captează atenția chiar de la primele pagini. 

Elfi și oameni împreună, luptând pentru o cauză nobilă, făcând tot posibilul să răzbată printre piedicile și răsturnările de situație ce par a se ține lanț. 

“Le datoram atât de multe fiilor reginei Meril! Ei ne țineau laolaltă, ne aminteau în permanență că nimic nu era pierdut atâta timp cât rămâneam uniți și că, indiferent cât de greu de escaladat se putea arăta o cale, drumuri noi se dezvăluiau celor care nu abandonau speranța.” 

Avem parte de un final de volum care ne lasă cu sufletul la gură, nerăbdători să citim continuarea. Așa că, Theo, ce se aude despre volumul 3?