Te voi găsi de O. G. Arion

imageimage

Acesta este volumul al doilea al seriei Nemuritor, primul volum fiind Ultimul viking.

O carte care este așteptată cu nerăbdare încă de când autoarea a lansat primul volum al seriei!

Ne-o aduce în prim plan pe Victoria, la o petrecere cu foști colegi de școală, de unde pleacă devreme…

Este îngrijorată și simte un nod în stomac, abia așteaptă să ajungă acasă… Nu are stare deoarece Arrio are mai mult de o săptămână de când nu a mai dat nici un semn de viață, dacă putem spune așa având în vedere că acesta este un vampir… În căminul ei, se calmează într-o oarecare măsură datorită animalelor sale: Liberace–o pisică de talie mare, și Gunther– un Wyvern ( specie străveche de reptilă) care pur și simplu o adoră!

Dar se pare că starea ei de agitație este bine întemeiată: o sună Ian și-i spune că Arrio a dispărut…

Este uimitor modul în care alege autoarea să ne pună sufletul pe jar! Pur și simplu debutează cu o stare de șoc cartea asta! Nu se dezminte: îi place să-și aducă cititorii în pragul unui stop cardiac! Dar trebuie să recunosc că îmi place!

” – Ian, am scâncit eu, neputând să mă abțin, crezi că este bine?

– Nu știu, Victoria. Mă tem de ce este mai rău.”

Ajunsă la Paris, pornește spre Lyon, îngândurată, agitată:

” Da, eram în Franța, dar cui îi păsa de peisaje? Acum sincer, dacă iubitul vostru ar dispărea, chiar v-ați apuca să faceți poze castelelor de pe marginea drumului? Nu că aș fi văzut vreunul.”

Are și umor, ușor ironic, ce-i drept, asta trebuie să o apreciez.

Îl revede pe Ian – același adorabil viking pe care l-am îndrăgit încă din primul volum– apoi…planul de găsire al lui Arrio!

Apare în peisaj Serena! Mă intrigă. Cine este? Victoria află că este o persoană cu ceva puteri supranaturale…deși nu este nemuritoare. Asta da veste ce mă uimește! Aflăm că Serena face parte din neamul elfilor: încă un tip de ființe fantastice care apar în carte și despre care credeam că sunt doar legende! Deși trebuie să recunosc că îmi place tot acest periplu de ființe cu diferite puteri!

Ce mă uimește cu adevărat, este modalitatea în care, doamna autoare reușește să îmbine magia și legendele scandinave cu lumea reală! Creează efectiv un roman captivant, plin de acțiune, alert și plin de suspans. De ce? Simplu!

Nici măcar nu-ți trece prin cap ce se mai poate întâmpla! Și chiar dacă încerci să-ți închipui, constați că ești departe de adevăr.

Momente de panică, durerea și disperarea Victoriei, alinarea care-i vine din partea lui Ian… Și în sfârșit o veste bună: numărul mașinii care-l urmărea pe Arrio…

” Fusese o zi plină de evenimente, dar până la urmă reușisem să găsim ceva. Așa cum spusese Serena, era ceva cu bătaie lungă, dar tot era mai bine decât nimic.”

Ziua următoare devine și mai bună: obțin certitudinea că Arrio a fost răpit și dus la aeroport… nu e ca și când l-ar fi găsit, dar tot este ceva! Au un punct de pornire.

Nici bine nu ajunsese la Lyon, că autoarea deja ne trimite în Irlanda! Vă puteți închipui cu câtă voteză se desfășoară lucrurile, nu?

Ajunși în Irlanda, Ian și Victoria împart aceeași cameră, Serena stând la un alt hotel… Din ce în ce mai interesant! Oare ce aventuri vom trăi în Dublin?

” Înainte de a-mi putea continua firul cugetărilor am rămas cu gura căscată: Ian apăruse purtând doar o pereche de boxeri negri. Trebuia să fiți în locul meu în acel moment, pentru că nu în fiecare zi ai ocazia să vezi un uriaș blond, de peste doi metri înălțime, și care poate concura cu succes la titlul de Mister Univers! Mi-l puteam cu ușurință imagina purtând coif și cămașă de zale. Sau doar coif!”

Și noi, Oana!!!

Dar, să revenim la acțiunile noastre! Nici bine nu ajung aici, că și are loc o tentativă de crimă, Victoria fiind cea vizată și reușind să scape nu minime daune.

În Irlanda îl cunoaștem pe Elatha: un Nemuritor dintr-o castă străveche numită fomori– care a locuit pe vremuri pe teritoriul Irlandei… Un tip de temut, dar care hotărăște să-i ajute…. Nu-mi dau seama momentan la ce-i folosește ajutorul pe care-l oferă!? De fapt, care este scopul ascuns în spatele acestui ajutor? Rămâne de descoperit!

Camere răscolite și cercetate, crime…mutarea dintr-un oraș în altul, deghizări, induceri în eroare…totul pentru ca Victoria să nu fie răpită sau omorâtă… Ba chiar descoperim că aceasta are și ea ceva puteri supranaturale!!!

Autoarea ne dă informațiile cu picătura, se pare că îi face o plăcere deosebită să ne țină în suspans.

Acțiunea se desfășoară cu rapiditate, cititorul fiind prins la mijloc, neputând lăsa cartea din mână până la final.

Pur și simplu ajungi atât de captivat de poveste, încât abia aștepți să vezi cum se sfârșește totul…și totuși îți dorești să nu termini cartea!

Facem cunoștință cu vampirii originali, ba chiar Victoria este la un moment dat față în față cu cel care a ordonat uciderea ei…

” Asta a fost tot, prieteni! Mă bucur că v-am cunoscut!”

Simțul umorului prezent în situațiile tensionate, reușește să mai detensioneze atmosfera. Benefic cititorului, aflat în pragul colapsului emoțional!

Asistăm la o luptă între o mulțime de ființe supranaturale, Victoria ajută un vampir original să nască, deși aceasta îi e dușman… Gunther, reptila Victoriei, apare și el să dea o mână de ajutor la momentul oportun…

O lectură cu totul și cu totul specială! Acest al doilea volum al seriei mi-a plăcut foarte mult! Mai mult decât primul, deoarece Ian a fost un personaj central de data aceasta, oferindu-ne ocazia să-l cunoaștem puțin mai bine. Doar știți că este personajul meu preferat din toată seria și dintre toate personajele!

Magie la cote înalte; lumea fantastică atât de complexă și fabuloasă, bine întrepătrunsă cu cotidianul, mi-au oferit o lectură aparte! Exact așa cum m-am așteptat!

O poveste de dragoste ce merită orice sacrificiu!

Bravo, Cici!

Mulțumesc pentru onoarea de a citi cartea înainte de apariție!

Totuși, am și eu o curiozitate: ce întâmplări ne mai pregătește autoarea în următorul volum al seriei!?

De un lucru sunt absolut sigura: va fi deosebit!

21 de gânduri despre &8222;Te voi găsi de O. G. Arion&8221;

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.