Azi m-am gândit la tine, iubitule…

img_0348

Azi ai fost prezent in gândul meu, iubitule!
Mi-era dor de tine, de atingerea ta care mă făcea să simt fiori în tot corpul, de brațele tale puternice împrejurul meu și de pieptul tău…o stâncă pe care pot să mă sprijin cu încredere. Știu că nu mi-ai fi dat drumul niciodată.
Azi simțeam nevoia forței tale, deoarece eu eram atât de obosită de probleme. Aș fi vrut să fi lângă mine măcar pentru o secundă. Doar atât! Îmi era de ajuns ca să-mi revin!
Și nu erai. Te-am căutat prin toate colțurile amintirii, în sertarele inimii…și te-am găsit!
În memorie m-ai ținut în brațe și m-ai făcut să mă simt în siguranță, apărată.
Azi m-am gândit la tine cu un zâmbet pe față, iubitule…
Mi-am amintit de toate clipele noastre fericite, de bucuria pe care o simțeam când erai lângă mine! De zâmbetele care ne luminau Fețele atunci când ne priveam în ochi și ne descopeream sufletele unul în fața celuilalt!
Magia care ne înconjura în acele momente speciale, mi-a dat astăzi puterea să îmi revin și să reușesc să rezolv acele probleme.
Azi m-am gândit la tine cu lacrimi în ochi, iubitule…
Am retrăit toate momentele noastre de tensiune, divergențele pe care niciodată nu le-am discutat, cu atât mai puțin să le rezolvăm… Și am greșit atunci! Dar, astăzi m-au ajutat să îmi regăsesc puterea de a face față tuturor încercărilor pe care viața mi le scoate în cale!
Azi m-am gândit la tine cu tristețe, iubitule…
Multe au rămas nespuse, ținute secret în sufletul meu.
Acum aș fi vrut să le pot împărți pe toate cu tine: Tristeți și bucurii… Dar nu ești lângă mine. Trebuie să învăț să mă descurc singură!
Pot? Nu știu.
Dar un lucru tot am învățat după plecarea ta: sunt puternică! Suficient de puternică cât să fac față greșelilor din trecut, să trăiesc cu consecințele greșelilor mele, să încerc să nu le mai repet!
Și pentru toate astea, ție trebuie să îți mulțumesc! M-ai obligat prin plecarea ta să mă descopăr pe mine! Pe mine cea puternică și luptătoare!

6 gânduri despre &8222;Azi m-am gândit la tine, iubitule…&8221;

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.