Arlechinul de Natașa Alina Culea

Titlul: Arlechinul

Autoare: Natașa Alina Culea

Anul apariției: 2018

Număr de pagini: 324

”Arlechinul te va atrage într-o lume în care magia devine realitate, iubirea devine dispreț și durerea devine plăcere. Linia între bine și rău este atât de fluidă, încât ți-e greu să distingi de partea cui ar trebui să fii. Destinul Arlechinului se va repeta până va deveni cunoscut sau este doar o coincidență?” 

“Noul roman al Natașei Alina Culea îți va răscoli simțurile, te va prinde în mrejele lui, pentru ca ultimele pagini să te lase complet răvășit, dorindu-ți cu disperare să rămâi captiv în poveste.” — cititornecunoscut.ro

Mi-a plăcut stilul de scriere eteric și visător al Natașei încă de la început. Filozofic, cu puternice tente psihologice, și totuși, bine ancorat; acest stil a cucerit, făcând cititorii să-i citească cărțile cu plăcere.

Arlechinul este cartea personalităților, a măștilor sub care se ascunde fiecare om măcar o dată. Cartea îmbină într-un mod deosebit, două povești, trecut – prezent, care au la bază un tipar al arlechinului.

“Fiecare om spune două povești: una lui însuși, când nu-l vede și nu-l aude nimeni, alta, celorlalți oameni. De multe ori, aceste două povești nu seamănă între ele. De multe ori, ne trezim în zorii zilei și am vrea să fim într-o altă poveste.”

De aici pătrundem în tainele romanului…

Povestea din prezent are loc în Bucureștiul anului 2015, personajul principal al acesteia fiind Lidia.

Lidia, mama Mihaelei — Mica, după cum îi spun apropiații, și este actriță. Mi s-a părut o mamă cam delăsătoare și dezinteresată…

Educatoarea fetiței îi spune Lidiei că fiica sa a furat de la un alt coleg…

“… dar și o jucărie nouă: un arlechin micuț, cu fața de porțelan, îmbrăcat în hăinuțe sclipitoare și stridente, pe care l-ai fi putut vedea de pe un satelit plasat între Lună și Pământ.”

Discuția mamă – educatoare nu decurge tocmai bine, atitudinea fetiței fiind și ea ciudată; ceea ce lasă loc diverselor supoziții.

“Mica este ca hoțul trist, nu că a furat, ci că a fost prins.”

Nevena, prietena Lidiei, este o tipă sinceră, care spune lucrurilor pe nume și care încearcă să-și aducă prietena cam nestatornică la un stil de viață mai liniștit. O prietenă adevărată, care mai și critică, nu doar laudă.

Lidia reprezintă tiparul arlechinului în prezent. Este schimbătoare, își adaptează cumva emoțiile, nu prea știe nici ea ce vrea de la viață, Ba chiar are o viață complet dezorganizată din toate punctele de vedere. Cele două împreună cu Mica, creează un tablou tragi-comic, de neuitat.

Cea de a doua poveste a romanului Arlechinul se desfășoară la Paris, în 1875. Cel puțin aici își are începutul… Romanul ne aduce o mulțime de informații despre artă și cultură; aflăm multe date despre pictori, dramaturgi și scriitori vechi, ce au avut un cuvânt important de spus în vremea lor.

Circul Galaxy este locul unde începe povestea, odată cu găsirea unui băiețel de 4-5 ani, abandonat după terminarea spectacolului.

Elda, una dintre angajatele circului, îl va numi pe băiat Maxim, sau Max. Și așa îi va rămâne numele!

Natașa Alina Culea a reușit să ne facă o radiografie a arlechinului — un tipar uman ce denotă singurătate, lipsă de comunicare și încredere în propria persoană. Atât Maxim, cât și Lidia, se dovedesc a fi oameni ce vor profita de emoțiile celorlalți pentru a-și vedea realizate propriile vise și speranțe… Din păcate, niciodată nu sunt mulțumiți cu ceea ce obțin.

Cunoaștem prin intermediul autoarei Natașa Alina Culea misterioasă și iluzoria lume a circului, cu spectacolele grandioase și pline de sclipici; dar și cu munca grea, antrenamentele intense și alergătura aceasta continuă pentru următorul spectacol, următorul moment de glorie.

“Copilăria lui Maxim a fost memorabilă, presărată cu călătorii neobișnuite și experiențe extraordinare, iar, adeseori, în visele lui, se amestecau maimuțele cu câinii și papagalii, dresorii de cai cu echilibriștii sau înghițitorii de sârmă cu balerinele de la Galaxy. Universul flamboaiant al circului înghițise trecutul de care el oricum nu dorea să-și amintească.”

O dată cu peregrinările circului, Natașa Alina Culea ne plimbă prin Berlinul lui Bismark și aflăm despre încheierea războiului ruso – turc din 1878; trei ani mai târziu, în 1881, ne aflăm în apropierea Palatului de Iarnă — reședința oficială a monarhilor ruși; tot atunci se discută despre moartea lui Dostoievski și multe alte informații de cultură generală.

Pe lângă captivanta poveste cu substrat psihologic, Arlechinul este un roman ce ne aduce în prim -plan cultura generală, cunoștințe pe care le aveam sau pe care abia acum le aflăm.

O carte ale cărei pagini zboară efectiv, citești fiind prins în această lume aflată în lumina reflectoarelor, care aduce zâmbetul pe chipul spectatorilor.

Maxim și prietena lui Katarina – o maimuță, sunt energici și vioi împreună. Și nu înțeleg zorul cu care circul pleacă din Sankt Petersburg, odată cu asasinarea Țarului Alexei al II-lea Romanov…  Max crește într-o lume în continuă mișcare, înconjurat de femei dispuse să-i facă pe voie și bărbați care-l învață despre viața de circar.

“El va fi arlechin, nu doar un clovn de circ. Va interpreta roluri mult mai complexe decât un număr de clovn. Clovni au toate circurile. Cu talentul lui și înclinația lui către dramă, va fi perfect în rolul de arlechin.”

De aici, personalitatea lui Max începe să fie conturată… spre final realizezi că Max s-a identificat cu arlechinul, a devenit arlechinul, anihilându-și propriul eu. Max, după împlinirea vârstei de 19 ani, descoperă prostituatele, drogurile și plăcerile perverse, ba chiar grotești… Ar fi fost un client fidel al unui psihiatru din zilele noastre!

“Fermecător și ager la minte, era convins că aceste două calități îi vor așterne toată lumea la picioare. Egoist și nepăsător față de nevoile celorlalți, toate gândurile lui treceau prin filtrul care elimina tot ceea ce nu era în totalitate în interesul lui, precum nisipul din sita căutătorilor de aur. Mintea lui funcționa minunat atunci când era vorba de un câștig personal — rădăcina tuturor acțiunilor sale și motivația lui supremă.”

Ce mai, un egoist de primă clasă!

Întorși în prezent, în viața Lidiei Caraman și a adorabilei sale fiice, o cunoaștem din ce în ce mai bine, îi înțelegem modul de a gândi cu toate că nu suntem de acord cu ea…  Și, pe măsură ce aflăm din ce în ce mai multe despre ea, realizăm cu stupoare că Lidia este varianta feminină a arlechinului Maxim de la circul Galaxy… La o scară mai mică, dar este.

Pe micuța Mica am adorat-o! O fetiță energică, cu o imaginație debordantă și niște păreri foarte ferme despre absolut orice:

“— Și oamenii, și zânele pot avea reguli?

— Cred…

— Atunci, vreau să-i spui zânei Măseluță să nu îmi mai dea vise!

— Păi de ce, iubita mea?

— Pentru că nu vreau să am vise urâte.

— Și dacă visele vor fi frumoase?

— Nu-mi pasă, nu vreau să-mi asum riscul ăsta. Te rog să îi spui zânei Măseluță ceea ce ți-am zis. E o regulă. Bine? Bine, mami? Îi spui?”

Cu pași ușori dar siguri, povestea curge pe drumul țesut de autoare…

Lidia este pur și simplu fascinată de tabloul pictorului român Corneliu Baba, al cărui arlechin o uimește! Pare să-i trezească o mulțime de emoții și sentimente ciudate.

“— Viața este o comedie! a adăugat el convins de ceea ce afirma.

— La care plângem cu toții, a adăugat ea și a râs din tot sufletul.”

De aici, atât Lidia cât și Maxim, își urmează fiecare destinul, trec prin diferite aventuri din care pot învăța câte ceva.

Dacă o fac sau nu și ce anume aleg să învețe, vă las pe voi să descoperiți.

Arlechinul este un roman care intrigă, cucerește, iar la final te lasă puțin confuz, încercând să descoperi care a fost scopul călătoriei și ce am învățat din ea.

“Arlechinului îi plăcea viața așa cum era, nu se gândea o clipă că ar putea fi mai bine de atât. Nu voia să știe, nu voia să cunoască.”

Vise stranii, apariții care-i răpesc liniștea și o călătorie pentru a descoperi adevărul despre arlechinul Maxim și nu numai. O călătorie care înseamnă curaj, dorință de cunoaștere și nevoia de a avea o cât de mică speranță care să te ajute să mergi mai departe. Liniștea pe care o capeți la finalul călătoriei.

Mulțumesc, Natașa Alina Culea, pentru exemplarul oferit spre recenzie.

Publicitate