Datoria de Ella Sorani

Titlul: Datoria

Autoare: Ella Sorani

Editura: Stylished Books

Anul apariției: 2023

Număr de pagini: 294

„Mă numesc Laura Ghica și sunt fiică de boier. Tatăl meu s-a îngrijit cu generozitate de educația și bunăstarea mea până când vremea schimbării i-a destrămat toate planurile. Cine și-ar fi închipuit că marele boier Ghica Manole, vărul Domnitorului Grigore Ghica, deținător de moșii și case în Iași, dar și în zonele din apropiere, ar ajunge să fie datornic? Oricâte moșii ar fi vândut, datoria nu avea să dispară. Vâltoarea împrejurărilor m-a obligat să preiau controlul asupra averii tatălui meu și să cunosc, cu regret, adevărata față a societății pe care o admiram în adolescență.

Valea Muntelui este zestrea pusă deoparte de tata pentru mine. Este moșia din Comănești pe care n-am avut niciodată curiozitatea s-o văd până când acel bărbat, mare comerciant de păcură, a cumpărat-o cu ușurința cu care un copil își cumpără o acadea. Mândria lui, răzbunarea mocnită și fierbințeala din privire, toate am încercat să i le potolesc, mânată de destinul care mi-a împletit cărarea cu a sa. Alături de el fiecare clipă e o provocare, o luptă între responsabilitate și pasiune, o dispută pentru dreptul la o viață demnă și asumată.
Iubirea a dat buzna în inima mea cu îndrăzneala unui sărut în mijlocul uliței, apoi și-a revărsat în talazuri pasiunea și-am fiert în clocotul spumei ei. Acel bărbat cu ochi de păcură mi-a descătușat adevărata esență a sângelui meu, m-a împins să îmbrățișez viața și să găsesc străluciri de diamante în ochii înlăcrimați ai țăranilor. Acel bărbat m-a făcut să înțeleg care era, de fapt, adevărata mea datorie.”

O poveste cu iz de istorie, bine scrisă, ce are la bază fapte reale, argumentate de istorie, împletite magistral cu ficțiunea și romantismul.
Acțiunea romanului Datoria se petrece în inima Moldovei de dinaintea Marii Uniri, în „dulcele târg al Ieșilor”.
Aici o cunoaștem pe Laura, fiica boierului Ghica, o tânără a cărei viață se destabilizează complet în decursul a câteva săptămâni, în care tatăl ei își pierde averea, se sinucide, iar tânăra și mama sa rămân să facă față socotelilor neterminate…

Autoarea ne permite să observăm curajul de care dă dovadă fata și puterea și inteligența care o ajută să gestioneze întreaga situație.
O lectură captivantă ce ne poartă în trecut, într-o lume a cărei fațadă poleită pare a fi tot ceea ce contează. Astfel, tânăra Laura reușește să întrebadă cine sunt cei care îi sunt cu adevărat prieteni… din păcate, adevărul dureros este unul trist, care îndurerează.
Autoarea Ella Sorani are un stil aparte de a scrie, plin de emoții și fluid, care prinde cititorul în mreje chiar de la primele pagini.
Astfel, aflăm că un boier scăpătat, cade în dizgrație împreună cu familia, iar cei care odată i-au fost prieteni se dovedesc a fi chiar cei care întorc spatele.
Laura, deși aflată în trecere în conacul din Iași, descoperă surpriza lăsată de tatăl ei, dar și complotul pus la cale de cei bogați, de contabilul Hess și chiar de servitorii dib casă… Astfel, se vede nevoită să plece pe ascuns, pentru a ajunge la Emil Carp, tânărul care a cumpărat mare parte din averea tatălui ei. În casa acestuia speră să afle adăpost.
De aici înainte, Ella Sorani ne oferă diverse răsturnări de situație, o acțiune alertă și emoții care doar ne provoacă să descoperim aventura Laurei pe drumurile încurcate ale vieții.
Observăm calea abruptă a acestei tinere pe drumul drept spre maturizare, dar și curajul de care dă dovadă tânăra care nu se lasă doborâtă de greutățile vieții.
Viața Laurei la moșia Valea Muntelui se schimbă, iar pe măsură ce își îndrplinește atribuțiile, tânăra se confruntă cu pericole, răpiri, comploturi, dar mai ales, respingeri din partea celor care odată îi adorau familia.
În viața ei se disting doi bărbați: Emil Carp și Ienăchiță Cehan. Ultimul este cel care o însoțește peste tot, ajutând-o ssă deslușească ițele încurcate ale moșiei.
Avem parte de multiple răsturnări de situație, de tensiuni și agitație.
Sunt multe de aflat despre Datoria și despre Laura, dar aș strica bucuria lecturii. Astfel, vă invit să descoperiți un roman captivant, cu tentă instorică, plin de adrenalină și suspans.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.