Suflet dezrobit de Nieves F. Joy

PRERECENZIE

Titlul: Suflet dezrobit

Autoare: Nieves F. Joy

Seria: Paradoxul iubirii, volumul 2

Editura: Librex Publishing

Anul apariției: 2017

”Bătăile unei inimi schingiuite de durere nu le poate opri decât resemnarea. Acel moment de slăbiciune când împreunezi mâinile pe piept și spui: “Stop! Nu mai pot! Nu mai vreau! Nu mai rezist! Am obosit.”

Așa ar face o persoană ajunsă la capătul puterilor, izbită din toate părțile, fără posibilitatea de a se apăra. Nu și Raisa. Nu esența unui suflet rebel. Deși prinsă la mijloc între lupta dintre rațiune și nebunie, ea își poartă fiecare bătălie cu un curaj nebunesc, alimentată fiind de revolta și încăpățânarea celui care nu mai are nimic de pierdut.

În sincron cu zbuciumul ei sufletesc, Race își înfruntă proprii demoni din trecut, abia distingând prin întuneric luminița din tunelul deziluziilor. Vor putea două suflete distruse de incertitudini să se ridice dintre ruinele unui prezent potrivnic? Vor putea să se vindece și să-și găsească calea de a se iubi dincolo de contratimpi și minciuni?

Probabil că da, posibil să nu.

“Suflet dezrobit” este deznodământul unei povești în care pot fi mai mulți învinși și niciun câștigător. Un final incert în care războiul voințelor, alegerile imposibile și rotirile unui carusel numit soartă sunt duse pe culmile extremului. Un labirint de emoții din care doar cei puternici pot ieși.

Visătorii nu mor niciodată, dar chiar și visurile pot fi spulberate de destin.”

Raisa, sufletul rebel care a schimbat anumite perspective și a modificat viziuni, revine în forță!

În Suflet rebel, Raisa a fost personajul care mi-a atins sufletul și de care efectiv m-am atașat. Am suferit și am plâns alături de ea, m-am revoltat odată cu ea, dar am și râs și am fost fericită odată cu ea!

Raisa reprezintă puterea unei femei: tăria de a îndura vitregiile destinului crud și curajul de a se ridica atunci când viața a trântit-o, fără nici cel mai mic regret, la pământ. Dar și forța de a se ridica mai puternică.

O carte pe care am tot sperat să o citesc încă de când am dat ultima pagină din primul volum al seriei “Paradoxul iubirii”.

Vocabularul dur, folosind cuvinte necizelate și extrem de directe, necenzurate, transmit emoții crude și impactante. Nu cizelează adevărul nici de data aceasta.

Mă întreb doar ce se întâmplă cu Raisa? Își va găsi în sfârșit liniștea și va avea și ea dreptul la fericire?

” Uneori eşti atât de naivă încât deschizi ochii şi vrei să crezi cu tărie că secunda trecută e cea mai rea posibilă şi că următoarea trebuie să fe mai bună. Că cea de care ai trecut a fost doar o plăsmuire a minţii şi că ai visat doar c‑ai trăit‑o, dar făcând acel gest, de a‑ţi lăsa pleoapele să se ridice, realizezi că e mult mai rău, căci odată cu asta, vine şi acea senzaţie că eşti un fr de praf măturat de pe asfalt de un vânt năpraznic. Un vifor căruia nu i te poţi împotrivi şi ştii că soarta îţi joacă o festă şi nu ai nicio putere să te opui, deoarece altcineva a preluat puterea asupra fecărei acţiuni de a ta. Aşa simt şi eu. Sau poate nu mai simt nimic. Sunt golită de orice emoţie, de orice impuls de a acţiona şi sunt doar conştientă că până acum fecare zbatere de‑a mea, fecare răzvrătire, fecare zi pe care am trăit‑o, rea sau bună, a fost în zadar, dacă am ajuns chiar să simt jugul captivităţii fzice nu numai al celui psihic.”

O reîntâlnim pe Raisa în captivitate, drogată și fără a ști exact de ce, de când sau de cine. Își dorește să moară dar nu are puterea, sau curajul, să pună în practică această dorință. Gândul la Race este cel care o mai animează și îi mai dă un strop de putere, o licărire de speranță din ce în ce mai palidă…

Cel care o ține în captivitate este Rashid, un personaj care nu am înțeles prea bine ce vrea…

Clipa în care clachează este momentul în care pierde sarcina. De acum, nu-și mai dorește să trăiască, intră într-o stare de indiferență, fiindu-i totuna dacă moare sau trăiește. De fapt, are acum un scop în ceea ce îl privește pe Rashid: răzbunare!!! Și cu nimic nu se schimbă situația când acesta îi spune:

“— Crezi că schimbă ceva, dacă îți spun că nu știam că ești însărcinată?”

Cu absolut nimic, sunt convinsă…

Dar încă nu a căzut bomba, ca să zic așa, dar urmează! Ați auzit de sindromul Stockholm, nu? Știți ce înseamnă?! Victima îndrăgostită de agresor? Ei bine, închipuiți-vă taman invers: răpitorul îi spune victimei că o iubește… Ciudat mod de a-i arăta…

O carte cu mult potențial. O mare doză de autenticitate, o cunoaștere profundă a psihologiei omului și o abilitate aparte de a țese intrigi. De asta avem parte pe tot parcursul cărții. Suspans, emoții variate și speranțe. Trăim cu toate acestea de la început la sfârșit. Oricât încercăm să întrevedem finalul, autoarea ne demonstrează că nu avem prea multe șanse să nimerim.

Cine s-ar fi gândit la apariția lui Rashid, răpirea Raisei, sarcina pierdută și obsesia unui bărbat? Eu sub nici o formă!

“—Vreau să fu stăpână pe mine, pe viaţa mea şi atât. Ştiu cum e să‑ţi vinzi sufetul şi să nu ţi‑l regăseşti niciodată, şoptesc clipind să‑mi limpezesc privirea. Şi nu‑mi doresc nimic mai mult decât să uit ce am trăit aici când tu mi‑ai luat toată viaţa din mine, lucru pe care Steven Callahan n‑a reuşit.”

Urmează momente de introspecție, de reflectare, de certuri cu sine și o perioadă de apatie. Prin intermediul Raisei asistăm la aceste gânduri pesimiste și ceea ce simțim este un amalgam de emoții. Pur și simplu ne ia timp să digerăm aceste gânduri ce zboară spre noi cu viteza gloanțelor trase în rafală.

“Te urăsc. Cu toată ființa mea renăscută din cristale de cenușă, te urăsc. Ura asta e mai puternică ca orice, ea fiind îndreptată doar către tine, cea care ai fost propria mea asasină. Din tot sufletul meu întunecat te reneg.”

Cartea pare a fi construită pe laitmotivul: PLAY OR BE PLAYED!!! Toate acțiunile, indiferent ale cui sunt, par a avea un efect de bumerang.

Sincer, nu înțeleg schimbarea bruscă de atitudine. Poate că nu întrevede altă opțiune decât să rămână cu Rashid într-o formă sau alta, dar totuși…

Îmi place faptul că povestea o percepem din două puncte de vedere diferite: prin ochii Raisei vedem ceva, prin ochii lui Race cunoaștem o altă realitate…

Am avut parte de un mare șoc cu începutul cărții de față. Nu mă așteptam la așa o întorsătură, mi se pare mult prea dramatică pentru Raisa și Race pe care i-am cunoscut în primul volum.

După patru luni de la dispariția Raisei, nimeni nu știe nimic de ea. Deci… fără deci! Să le luăm pe rând. Este o lume plină de pericole cea în care autoarea ne-a introdus, cu răsturnări de situație ce te țin cu sufletul la gură, o acțiune alertă și pe muchie de cuțit. Cu mintea ei prolifică, nu știu de ce am crezut că lucrurile vor fi mult mai ușoare în acest volum doi. Din contră, a reușit să mă zdruncine, să-mi dea peste cap toate așteptările.

Dacă unele reacții ale personajelor noastre principale le-am înțeles și am fost de acord cu ele, cu altele nu am rezonat absolut deloc.

În schimb am apreciat că atât Raisa cât și Race sunt hotărâți, puternici, luptători. Deciși să își trăiască viața cum știu ei mai bine.

“ — Nu plec nicăieri! mă încălzeşte promisiunea lui care pare că‑mi citeşte gândurile. Respiră calm şi încearcă să te linişteşti, îmi şopteşte în păr şi ochii mi se închid parcă din obişnuinţă, dar vrăjită de vocea lui, nu adorm imediat. O să fe, nu bine, ci doar mai binişor, murmură. O să vezi că mâine o să fe o nouă zi şi noi tot împreună. Oriunde. Oricum. Mereu… E foarte posibil ca în viaţa anterioară să te f iubit! Inimile noastre prea bat în acelaşi fel… Promit eu că la trezire, îţi voi scrie… Doar ţine‑mă cât poţi tu de strâns. Nu mă lăsa să mă pierd. Ţine‑mă tu laolaltă toată. Deoarece cred, doar cred, că înainte ştiam să simulez mai bine. Acum doar am episoade destul de scurte şi m‑am hotărât să le împart cu tine pe cele mai grele. Fii tu, umărul care mi le duce, când eu nu mai pot…“

“Suflet dezrobit” este cartea care la final, după răni și suferințe, durere și umilințe, permite cititorului să întrevadă luminița de la capătul tunelului!

Durerea este cea care guvernează prin hățișul de emoții al eroilor noștri. Din durere iau cele mai proaste decizii fără a se gândi că se rănesc în primul rând pe ei. Își complică viața din cauza acesteia, nu au răbdare să asculte totul până la sfârșit… Și tot durerea este cea care-i readuce împreună. Asta după ce au experimentat suferința în toate formele ei.

Dacă mi-a plăcut cartea? Da, cu siguranță! M-am trezit prinsă în pânza de păianjen alambicat țesută de penița autoarei, citind cu nesaț fiecare rând în parte, încercând să îmi dau seama dacă vom avea sau nu parte de un final fericit. Am fost efectiv uimită de turnura pe care a luat-o acest volum, dar am apreciat faptul că Nieves F. Joy a reușit să ne mențină în ceață, să ne ofere frânturi disperate de claritate, pentru ca la final să ne lase mască.

O carte devorată efectiv, care m-a scos, vreme de jumătate de volum mai mult sau mai puțin, din zona mea de confort și în același timp mi-a încântat sufletul.

Prea multe nu vă spun despre povestea dintre Race și Raisa, vă las pe voi să descoperiți. Eu doar vă recomand cartea. Aceasta poate fi comandată de aici

Nieves, succes pe mai departe!