Scrisoare din prezent către trecut…

Chiar în seara asta am citit un articol foarte interesant. Mi-a plăcut mult ideea de bază și am decis să o preiau și eu… Mulțumesc Anca și cărțile 

Cu o ceașcă de cafea fierbinte alături, cu o gură adâncă de aer trasă în piept, m-aș așeza la masă și mi-aș scrie. Sau prezentul i-ar scrie trecutului… Ar suna cam așa:

Dragă Georgy,

( așa mă știa lumea la vremea aceea…)

În primul rând vreau să te întreb dacă ești bine? Dacă ești mulțumită de ceea ce am devenit?

Pot să îți spun că mă simt bine în cele mai multe clipe. Că mă simt confortabil eu cu mine. Am ajuns la acel moment în care mi-am găsit drumul meu, unde sufletul meu se simte acasă. Asta este de bine, nu-i așa?

Și totuși… pe lângă visele care s-au destrămat, planurile care s-au schimbat și ideile care au devenit ceva mai cuminți, în mare, cred că am rămas aceeași. Aceeași dar ceva mai cu picioarele pe pământ.

Poate că am devenit mai cinică, dar viața a avut grijă să îmi predea unele lecții. Cinismul a venit odată cu înaintarea în vârstă, oricât aș vrea eu să rămân la vârsta de 18 ani timpul trece și peste mine, odată cu oamenii care sunt parte din viața mea și mai ales, cu cei care au ieșit din ea lăsând un gust amar…

Îmi pare rău că nu mai sunt atât de încrezătoare cum erai tu, atât de veselă și optimistă. Cu fiecare zi trecută s-au dus aceste calități… nici nu am realizat până acum că nu le mai aveam.

Recunosc că sunt în continuare o luptătoare, nici o schimbare aici. Poate, doar ceva mai călită și mai aprigă. Încă nu am fost provocată atât de tare încât să arăt tot ce pot. Fie vorba între noi două, nici nu cred că mi-aș dori.

Mă întreb de ce am pornit pe drumuri diferite? Sau poate că nu e bine spus așa ci… unde a intervenit ruptura?

Când am abandonat visul de a-mi trăi viața la maxim și de a savura fiecare clipă a ei la intensitate maximă? Când am uitat să îmi trăiesc tinerețea și m-am complăcut în cutumele vieții de zi cu zi?

Mergând chiar mai departe de atât, unde am lăsat speranțele și idealurile? Când s-au destrămat și mai ales de ce? Atât de tare m-am schimbat încât nu am băgat de seamă că am devenit atât de serioasă încât uneori, nici eu nu mă mai recunosc pe mine? Aproape că nu te mai văd pe tine în mine…

Ce m-a făcut să mă schimb? De ce nu am observat din timp tristețea care mă înconjoară din ce în ce mai des? De ce nu mai știu să glumesc și să râd cu aceeași poftă cu care o făceai tu? De ce am preferat să-mi găsesc un refugiu pe care l-am numit acasă, când aș fi putut să observ toate nuanțele de gri care s-au adunat în jurul meu?

Scuza tipică, pe care mi-am servit-o de ceva ani, a fost că eu nu mai sunt pe primul loc… Copiii au prioritate! Toate au prioritate… Cu toate acestea, deunăzi m-am trezit cu adevărat și am rămas șocată. Copiii nu mai sunt micuții care depindeau de mine în fiecare minut. Nu, acum sunt mici adulți, cu propriile lor vieți de trăit. Da, încă mai au nevoie de sfaturi și direcții în care să-i îndrum, dar… timpul a trecut…

Am observat fire albe în părul meu… Când au apărut? Or fi de multă vreme? … știi că nu mă analizez în oglindă prea des… Îmi este teamă să mă văd pe mine însămi, cea de acum? Îmi este frică să constat că tu ai dispărut complet? Nu știu, poate că de aceea îți scriu… Să te întreb unde ai plecat?

Aș vrea să pot da timpul înapoi… Oooo, ce vorbă mare! Nu credeam că o voi spune vreodată! Aș vrea să pot recupera visele și să mi le lipesc la loc; să îmi regăsesc speranțele și să lupt pentru a le realiza; să trăiesc fiecare clipă pierdută și să mă arunc cu capul înainte iar la final să cad în picioare! Sau să dau cu fundul de pământ dar să am puterea să mă ridic zâmbind!

Tu ce crezi? Mai pot face toate acestea? Este prea târziu?

Dacă poți, aș vrea să îmi răspunzi.

Cu drag, aceeași eu!

13 gânduri despre &8222;Scrisoare din prezent către trecut…&8221;

  1. Acum ceva timp am descoperit un site, FutureMe.org, cu ajutorul căruia îți poți trimite ție un mail pe care să-l primești peste un an, trei sau cinci ani. E interesant să te trezești peste 5 ani cu un mail de la varianta ta mai tânără.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Foarte frumos, Geo! Eu am invatat de multa vreme sa nu mai traiesc in trecut nici macar pentru o calatorie simbolica… mai privesc uneori in spate ca sa vad drumul parcurs, cum se insira cu suisuri si coborasuri in spatele meu si imi place cand vad ca sunt intr-un punct ceva mai sus, zic eu, de locul de unde am plecat. Am invatat sa accept si vechiul eu, care prin gratia Domnului a reusit sa mearga mai departe. Firele albe sunt un prilej sa incerc nuante noi de par. 🙂 Cat despre tine, cand vorbim nu mi se pare ca ai imbatranit o zi fata de vremurile de acum 20 de ani. Da, ne-am schimbat, ceea ce este perfect normal insa spiritul cel tanar este tot acolo, intr-o varianta zic eu ceva mai slefuita. Te pup cu drag!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mersi Ana. Am mai avut senzația uneori ca nu am avansat… frumos, ca sa zic așa. Deși, in urma nu mă prea uit de obicei… Mersi pentru cuvintele tale. 😘 E bine să vezi că prietenii îți urmăresc traiectoria si considera ca ai rămas la fel, varianta îmbunătățită! 😍🌺

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.