Te iubesc!

Te iubesc precum iubește soarele florile, asemeni unei femei care și-a întâlnit adevărata dragoste.

Pentru mine ești soarele apărut după furtună, ești tot ceea ce mi-am putut dori vreodată. De ce te pot iubi atât de mult și însemni pentru mine tot ceea ce însemni?

Dragostea ta este pentru mine tot ceea ce poate simți un om în culmea fericirii. Te simt aproape de mine, așa cum este lipit un timbru de scrisoare… sufletul tău este mereu lângă al meu.

Ești iubirea vieții mele, ești însăși fericirea pură. Inima mea bate numai pentru tine. Și aș vrea să-ți spun că te iubesc… Te iubesc cum iubește frunza copacul din care face parte, cum iubește un suflet rătăcit trupul pe care l-a părăsit și nu-l mai găsește…

Aș vrea să mă transform într-un spirit și să pot veni la tine în fiecare seară, să te strâng la pieptul meu ca să simți și tu focul din inima mea, dorul ce mă arde, să realizezi cât de mult te pot iubi.

Să știi că pentru tine aș face orice, mi-aș da și viața. Să te știu bine….

Mi-e dor de tine, dragostea mea, de ochii tăi frumoși ce strălucesc de fericire și bucurie și de buzele tale senzuale, care mai totdeauna afișează câte un zâmbet ușor ironic; dar care în străfunduri sunt foarte greu de cucerit.

Te iubesc mai mult, oh, cu mult mai mult decât te-am iubit ieri! Și cu mult mai puțin decât te voi iubi în viitor… În fiecare clipă realizez că te iubesc din ce în ce mai mult!

Te iubesc… nu pentru acum, nici pentru cândva, ci pentru atunci când vom fi siguri de noi, de ceea ce trăim și simțim, de ceea ce ne dorim unul de la celălalt!

Te iubesc! Te iubesc semnifică o lume-ntreagă!

6 gânduri despre &8222;Te iubesc!&8221;

Lasă un răspuns către Tyna Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.