Intoleranța minorităților în spațiul românesc

    
Cu ceva timp în urmă, fiica mea a avut de făcut un eseu cu acest titlu, eseu care m-a încântat mult. Am decis să îl public și aici.

Felicitări, Anamaria!

România, o țară aflată în sud-estul Europei centrale, în care se spune că oamenii sunt muncitori, dispuși să înfrunte greutățile vieții și, în același timp, sunt toleranți. Istoria ne arată, totuși, că nu suntem nici uniți pentru binele comun și nici toleranți atât de mult pe cât am vrea să credem.

             Deși suntem toleranți în ce privește asupririle și necazurile care vin peste noi, de-a lungul istoriei s-a putut observa că există persoane care nu sunt nici tolerante în ce privește diferențele între femei și bărbați – femeile fiind considerate încă din timpuri străvechi sexul mai slab, dar nici diferențele între nații. O mare problemă a poporului român o constituie mândria, pe alocuri și superioritatea, iar acestea două împreună pot cauza o multitudine de necazuri. 

Referindu-ne la perioada pașoptistă, aceste probleme au fost redate în literatura și cinematografia română, putând observa, spre exemplu, filmul “Aferim”, în regia lui Radu Jude sau povestea Zamfirei din “Istoria unui galben” de Vasile Alecsandri, se văd rasismul și prejudecățile în ceea ce privește comunitatea rromă, problemă existentă până în ziua de astăzi.

             În film se mai poate extrage și ura față de cei ce iubesc poarsoanele de același sex, și anume scena în care tatăl îl întreabă pe fiul său, Ioniță, daca îi place de o anume fată, acesta răspunzând ca nu, zapciul îi atrage atenția ca “ daca ești sodomnean cu mâna mea te înec” cu refirire la Sodoma și Gomora.

Este pus în evidență și antisemitismul, în scena în care zapciul îl întreabă pe preot “Sunt țiganii oameni sau este de a lui necuratu’ , că unii zice că nu-i oameni”. Acesta răspunde că ei sunt oameni și din vorbă în vorbă ajunge la evrei (“ovreii pentru înșelăciune (există)”). Preotul povestește cum, ovreii sunt încercări nereușite ale Domnului, oameni uriași, micșorați cu timpul, deoarece acesta nu a reușit să-i extermine pe toți. Ura sa față de evrei pornește de la simplul fapt că “l-au omorât pe Iisus Hriostos”, pentru că așa scrie în Biblie, o ură nefondată ce a dus la o tragedie pe care ne-o relevă istoria prin Holocaust: gazarea evreilor și a persoanelor de etnie rromă de către nemți, care se considerau rasa ariană, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.

             Se mai poate observa folosirea apelativului depreciativ “cioară”, care implică o jignire la adresa acestor oameni, alături de alte expresii folosite cu aceeași conotație, foarte explicit redate în film: “cioara dracu’ ”, “Țigani, n-ai ce să faci!”, “șobolan”, “cioropină”, “Țiganii trebuie să fie robi, că așa i-a blestemat Noe[…]. A zis că trebuie să fie negrii ca balega și robi” etc. Se remarcă și violența față de această categorie de oamenii: “-Zi mulțam că nu te bat”, “Țiganii mănâncă bataie multă”, “De era cioara mea îi scoteam un ochii și îi tăiam picioarele de la genunchi” etc. 

            Se pare că sintagma “Bătaia e ruptă din Rai” este valabilă din cele mai vechi timpuri și până în ziua de astăzi. Tot din “Aferim” iese în evidența scena în care Zapciul și fiul său, Ioniță căutând rromul fugit de la boierul său, ajung la biserică, pun o lumânare, pupă icoana Maicii Domnului și ajung în curtea bisericii. Astfel zapciul ajunge să apuce o femeie de păr într-un mod foarte violent, deoarece nu știa să-i răspunda unde este fugarul Carsim. Într-un final, ajunge să promită o recompensă celui ce știe unde este cel căutat. Dupa ce primește răspunsul dorit, pleacă fără a-și ține promisiunea. “Unde dă boierul crește piele nouă”, cuvintele zapciului cand un copil, fugit de la stăpânul său, plângea speriat că va fi bătut de boier dacă se întoarce la acesta.

          Mergând pe aceeași temă, în literatura română s-a putut observa, cam în aceeași perioadă la care face referire și filmul artistic al lui Radu Jude, “Istoria unui galben” de Vasile Alecsandri, în care ne este povestită viața Zamfirei. O scenă signifiantă ar fi cea a cumpărării Zamfirei. Tătăl fetei avea datorii față de boieri și Zamfira a fost folosită ca monedă de schimb în contul acelor datorii. A fost luată cu forța de către un boier, în pofida plânsetelor părinților ei, care nu doreau să-și piardă fata. În casa boierului, tânăra era tratată ca o sclava de către soția acestuia din cauza geloziei pe frumusețea fetei și atenției excesive a boierului oferite exclusiv acesteia.

          Putem compara scena cumpărarii Zamfirei cu cea a vinderii copilului în filmul menționat anterior. Boierul ce l-a cumparat pe băiat s-a uitat atent la el spunând ca este prea slab, prea mic și ca nu are toți dinții (“I-a vin-o cioară, să-ți văd dinții”) și a negociat cu zapciul pe preț, în timp ce copilul plângea că nu vrea să fie vândut. Așa a fost și Zamfira aleasă, au pus-o să meargă, să se asigure că nu este oloagă, i-au cercetat dinții, și văzând că nu are probleme, a dat 10 galbeni pe ea pedepsindu-i grav pe părinții ei, care au încercat să-și apere copila. Se remarcă faptul că oamenii de etnie rromă erau tratați ca bovinele de la târgurile de vite, fără a putea riposta și verificați să nu cumva să aibă probleme, caz în care nu le erau de folos în nici un fel.

         Aceste scene sunt relevante în evidențierea asupririi și nedreptății trăite de către acești oameni, asuprire care continuă și în zilele noastre, oricât de mult ne-ar plăcea nouă să credem că am evoluat din acele vremuri și că am învățat ceva din întâmplările trecute.

         Pentru a ilustra că, noi ca popor, încă dăm dovadă de intoleranță și rasism, putem găsi opere literare contemporane ce tratează aceste aspecte. Putem exemplifica prin opera literară “Prejudecăți” a autoarei Simona Lungu, care ilustrează o poveste de dragoste între o româncă și un bărbat rrom, punând în evidență diferitele mentalități ale oamenilor atât în ceea ce privește modul cum această relație este privită de români, dar și de membrii de etnie rromă. Este o lectură care ne confruntă cu prejudecățile, care se împart în două categorii distincte: ai lui și ai ei, fiecare dintre aceste comunități având propriul mod de a privi relațiile inter-rasiale.

         “- De ce ți-ar păsa, oricum mă ascunzi de ochii lumii. Ce sunt eu, distracția de noapte? Pierzi timpul cu mine până te însori cu una a voastră, de asta nu vrei să ne vadă nimeni? Sunt bună noaptea, iar ziua, doar când nu e nimeni prin preajmă? glasul se frânge, iar lacrimile curg în neștire pe obrajii înfierbântați.”

         “-Și ce vrei? Să recunosc că ești iubita mea și de mâine să vină peste tine? Cum ai tăi exclud relația cu un țigan, ei bine, și ai mei sunt de aceeași părere! răbufnește și rostește realitatea pe care am ținut-o ferecată, deși o cunoșteam amândoi.”   

          Autoarea oferă posibilitatea pătrunderii în lumea și mentalitatea locuitorilor de la sat. Și nu doar atât, facem cunoștință cu obiceiurile și credințele rromilor, cu legile lor nescrise, care sunt total diferite de ale noastre, iar intransigența se poate observa de ambele părți, astfel încât, putem spune că rasismul există și de o parte și de cealaltă a baricadei.

          Exemplele ar putea continua, existând în literatura română contemporană o varietate largă de opere literare ce au ca temă rasismul și intoleranța, agresivitatea asupra celor mai slabi, dar și prejudecățile pe care fiecare dintre noi le-am dobândit încă de mici, fiindu-ne inoculate încă din pruncie, nu neapărat direct și explicit, cât tacit de către societatea în care trăim.