
Titlul original: Beautiful mistake
Autoare: Vi Keeland
Editura: Midnight Books
Traducerea: Gabriela Stoica
Anul apariției: 2022
Număr de pagini: 400
„Eram într-un bar când l-am cunoscut pe Caine West. Mi-a surprins privirea și a interpretat greșit subînțelesul ei. Nu îl cercetam într-un mod prin care să-i transmit că vreau să flirtez, însă mi-a oferit ocazia de a-i spune ce gândesc. S-a apropiat de mine și l-am luat la rost pentru minciuni, înșelat și egocentrism.
Vezi tu, tipul ăsta mi-a sedus prietena, dar a uitat să menționeze că este căsătorit. Prin urmare, merita fiecare cuvințel pentru suferința pe care i-a provocat-o.
Numai că… bărbatul căruia i-am ținut morală nu era cine credeam eu că este.
M-am îndepărtat rușinată, sperând că nu aveam să-l mai văd vreodată pe străinul acela superb. Dar a doua zi, intrând la oră, urma să am o surpriză!
Ei bine, Profesore West, eu sunt noua ta asistentă. Voi lucra în subordinea ta, la figurat vorbind. Deși, interpretarea literală nu ar fi chiar atât de rea – să lucrez sub Profesorul West.”
Un roman intens, pe care nu îl poți lăsa din mână. Începe cu o confuzie și o muștruluială, pentru ca apoi să avem parte de situații ușor amuzante.
Rachel și Caine sunt două personaje puternice, cu un trecut pe care preferă să îl lase în urmă, care trăiesc prezentul cu intensitate și care privesc spre viitor cu încredere.
Rachel își continuă studiile în muzicologie, în același timp este și asistenta unui profesor universitar, dar și barman. Toate acestea pentru a-și termina facultatea și masteratul.
Caine este profesor universitar, fost muzician, cu un trecut despre care nu prea vrea să vorbească.
Cea mai frumoasă greșeală este o poveste pe care o trăiești, care te face să simți o gamă variată de emoții alături de personajele cărții.
Între cei doi există o atracție de necontestat. Cu toate acestea, Caine îi spune în față lui Rachel că el nu caută, sub nici o formă, o relație serioasă.
Rachel îi înțelege poziția, deși se simte dezamăgită, deoarece sentimentele ei au cam luat-o razna și simte că nu-și poate lua gândul de la el.
Dacă am apreciat ceva cu adevărat la Caine a fost modul corect în care se purta, sinceritatea cu femeia de lângă el, chiar dacă această sinceritate risca să rănească. Asta până când am realizat conexiunea cu trecutul… Nu e ușor de acceptat că, deși i-a fost alături când avea cel mai mult nevoie, chiar dacă Rachel nu își mai aduce aminte, el nu îi spune adevărul.
Din acest moment, povestea ia o turnură neașteptată, emoțiile și amintirile se împletesc cu realitatea și suferința creând un amalgam care bulversează cititorul.
Cu siguranță Vi Keeland a reușit să mă fascineze cu această carte! Un fir narativ complex, cu multe noduri de dezlegat și descoperiri uluitoare. Personaje cu adevărat bine creionate, puternice și luptătoare, umane.
Cea mai frumoasă greșeală este lecția de viață, este definiția destinului, reprezintă soarta. Un roman pe care îl recomand din suflet!
Am fost fascinată de puterea copilului Rachel de a trece peste ororile copilăriei, peste cicatricile rămase în suflet. Am apreciat faptul că a dat dovadă de curaj și nu s-a lăsat doborâtă.
Caine, pe de altă parte, este un personaj care dă dovadă de o putere aparte: aceea de a ajuta un suflet nevinovat, deși ani de zile se mustră pentru faptul că nu a acționat mai repede, că nu a fost mai matur și nu a mers la un adult să povestească tot ceea ce s-a întâmplat.
Destinul putem spune că este al treilea personaj principal al cărții, mânuitorul firelor. Asemeni unui păpușar experimentat, readuce cei doi tineri împreună doar pentru a vedea dacă aceștia realizează că sufletul unuia este balsamul pentru rănile sufletului celuilalt.
Romanul pare a fi construit după zicala – Nebănuite sunt căile Domnului!
Frumos, multumesc pentru recomandare! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu multă plăcere, Ana!
ApreciazăApreciat de 2 persoane