Asasin la feminin de Monica Ramirez

Titlul: Asasin la feminin

Seria: Alina Marinescu

Autoare: Monica Ramirez

Editura: Librex Publishing

Traducerea: Monica Ramirez

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 461

Descrierea cărții:

„Alina Marinescu este o rebelă. A fost o rebelă înainte de recrutarea ei ca agent operativ și rămâne o rebelă și după. Acum însă, moartea face parte din viața ei de zi cu zi. Secțiunea Operațiuni Speciale o recrutează împotriva voinței ei și Alex Therein, bărbatul pe care crede că-l iubește, o transformă într-un asasin de elită. Dragostea este o noțiune abstractă pentru Alex, un bărbat cu un trecut întunecat și o expresie impenetrabilă, eficient de rece, care ucide pentru a putea supraviețui. Fără întrebări inutile.

Alex nu este un bărbat real, ci mai degrabă o fantomă, o iluzie creată cu ajutorul oglinzilor. Misiunea lui este să o seducă pe Alina, așa că o atrage în mod intenționat în lumea lui misterioasă și plină de senzații, prăbușindu-se emoțional pentru prima dată de la propria lui recrutare. Ca mentor al ei în timpul procesului de antrenament, trebuie să se confrunte nu numai cu atitudinea ei recalcitrantă, dar și cu responsabilitatea de a transforma o persoană inocentă într-o unealtă a morții. Cu toate acestea, cei doi sunt atrași unul către celălalt și relația paradoxală ură-iubire devine și mai complicată datorită jocului aproape zilnic cu moartea. Probabil cea mai arzătoare întrebare este: o iubește Alex pe Alina cu adevărat?”

Sincer? Eu sper că da!

Pe Monica Ramirez am cunoscut-o prin intermediul primei cărți de-a ei pe care am citit-o: Kit Black. O carte care mi-a plăcut!

Despre seria Alina Marinescu am auzit foarte multe, dar până acum nu mi s-a ivit ocazia… Această stare de fapt, s-a schimbat odată cu apariția ediției de față la Librex.

„Libertatea este întotdeauna periculoasă, dar în același timp cel mai sigur lucru pe care îl aveam.” – Harry Emerson Fordick

Cum începe cartea? Cu împușcături, gloanțe șuierând de jur împrejur și încercarea de a scăpa cu viață! Am zis că-mi rămâne cafeaua-n gât și că până aici mi-a fost când am început să citesc. Nu vă spun ce tuse, ce șoc…dar, intrigată de ceea ce se întâmplă încă de la primul paragraf, nu am mai putut să mă opresc.

Acțiunea începe în Sana’a, Yemen; unde…

„Alergau din răsputeri, fără să clipească, încercând să anticipeze noi amenințări în întunericul ce-i primea cu brațe înșelătoare de catifea. Cele câteva becuri răzlețe aruncau lumini anemice aproape sufocate de ceața densă în care era învăluit portul. Reușiră să lase pontoanele în urmă, îndreptându-se spre hala unde Elite le lăsase o mașină pentru eventualitatea unei evadări de ultim moment.”

E clar! Va trebui să-mi beau cafeaua înainte de a începe sau a continua cititul, asta pentru a-mi conserva sănătatea!

Cum spuneam, alergând cu sufletul la gură, printre gloanțe, Alina ne lasă să-i aflăm gândurile despre Alex, alături de care încearcă să se salveze și ne prezintă situația în care se află:

„Nu putea spune că-l ura pe Alex. Și nici nu-l considera un monstru datorită modului conștient și lucid, ca și a ușurinței cu care curma vieți. O mașină de ucis perfectă, rece, calculată, fără emoții inutile. Ochii lui verzi-albăstrui în care se oglindea o răceală permanentă nu trădau nicio umbră de emoție atunci când apăsa pe trăgaci. Iar asta era exact ce i se cerea și ei să devină. A fi liberă să aleagă orice în viață nu mai era de mult o opțiune, cu atât mai puțin a se ghida după ceea ce-i spune inima. Odată cu pierderea libertății, pierduse și posibilitatea de-a alege între bine și rău, trebuind să se mulțumească cu ambiguitatea noii lumi din care făcea acum parte.”

O lume dură, o viață trăită pe muchie de cuțit, cu moartea stând tot timpul la pândă.

„Nimic altceva nu apropie doi oameni mai mult decât prezența iminentă a morții, atingerea ei abisală perforând adânc sufletul uman, lăsând în urmă cicatrici eterne.”

Concluzia Alinei îmi ilustrează destul de clar situația în care se află. Faptul că își dorește o relație cu Alex – dacă o pot numi așa, o refulare prin care să se elibereze de adrenalina și stresul acumulat. O clipă în care să uite jocul cu moartea, faptul că ar fi putut să nu mai existe, într-o fracțiune de secundă.

De la acea clipă de neuitat, un moment rupt din timp, în care și-au găsit alinarea unul în brațele celuilalt, acțiunea se mută în Carpați, în Decembrie ’89.

„Recrutați de către Securitate din diferite medii, din diferite motive și datorită unor aptitudini dintre cele mai variate, antrenați să-și reprime emoțiile și durerea fizică, să execute ordine fără să pună întrebări ori să stea pe gânduri, în stare să se infiltreze în orice mediu social, maeștrii ai seducției și ai manipulării, cunoscând că nimeni alții psihologia umană, fiecare dintre ei era o armă mortală.”

După această descriere, îmi pot închipui că sunt un fel de „Soldat universal”: mașini umane de luptă și război, care execută fără întrebări ceea ce li se cere, nu sunt afectați de nimic sau nu arată că ceva ar fi în stare să îi afecteze. Cel puțin atunci când mă gândesc la Alex, așa mi-l închipui.

Subiectul expediției din Decembrie ’89 este omorârea dictatorului Nicolae Ceaușescu. Este momentul în care Alina va ucide pentru prima dată. Iar Alex este îngrijorat că psihic nu ar fi încă pregătită.

Alina fusese recrutată în 1987, Alex fiind cel însărcinat cu recrutarea ei, dar…

„Parametrii misiunii nu incluseseră să se și îndrăgostească de ea, dar totuși exact asta se întâmplase, iar el se simțise un monstru pentru ceea ce urmase.”

Acum, era iar plin de remușcări…

Pe de altă parte, misiunea este îndeplinită. Acesta fiind singurul lucru bun! Alex este rănit destul de grav, Alina este măcinată de faptul că a omorât oameni care, deși, poate meritau, îi provoacă o stare de vinovăție. Plus grijile pentru Alex… Ca o încurajare, îi spune:

„– Vreau doar să-ți spun că te iubesc, îi șopti. Te-am iubit mereu.”

O carte alertă și plină de emoții, pe care cititorul le trăiește cu intensitate. Se prezintă o lume aparte, cu o claritate deosebită, ce-mi dă senzația că urmăresc un film. Acesta este un mare plus!

Începutul lui Alex în SSO, emoțiile și durerile antrenamentelor dure, misiunile încheiate cu succes, viața pe fugă și cu tic-tac-ul cronometrului sunând în fiecare moment, alternând cu misiuni și alte fragmente din viața Alinei; toate acestea sunt clipe în care am stat captivă în carte, savurând fiecare pagină citită. Și asta fără a mai spune că eu nu sunt un mare fan al cărților polițiste sau de spionaj!

Dar Monica Ramirez a reușit să mă tenteze maxim cu această serie aparte. Recunosc totuși, că, mi-ar fi plăcut să am parte de o poveste de dragoste mai intensă, mai detaliată și puțin mai accentuată. În rest, ce pot spune?

Am avut parte de o carte pe care nu mi-am dat seama că îmi doream să o citesc decât atunci când efectiv am început lectura ei. Este o carte care îți oferă unele perspective la care nu te-ai fi gândit. Aflăm unele lucruri care ne șochează, dar în același timp, este o carte pe care nu o voi uita niciodată.

Trecutul îmbinat cu prezentul într-o manieră excepțională, dă cititorului senzația că este martor pe viu la antrenamentele feroce, la transformarea lui Alex într-un om lipsit de sentimente, într-o mașinărie fără creier…

„El rămase în picioare, scăldat în lumina soarelui ce pătrundea prin ferestre, o ființă singuratică, întunecată, cu fața ștearsă de orice expresie.

– Desigur.

La naiba cu speranța.”

Trecutul și prezentul sunt atât de fin îmbinate încât aproape că nu îți vine să crezi că sunt două etape diferite din viața unui om. Trecutul este lupta pentru anihilarea sentimentelor și emoțiilor aș spune eu. Prezentul, pe de altă parte, este continua misiune de omor. Viitorul? Îmi este imposibil să mă gândesc ce poate fi.

Atât Alex cât și Alina, sunt două personaje dure, capabile de orice, asasinii perfecți, dar în același timp au și punctul lor sensibil: unul pe celălalt.

„Uneori îi venea să-l omoare, tot atât de mult cât își dorea ca el s-o iubească. Era dușmanul ei, aproape prietenul ei, niciodată iubitul ei. Știa atât de puține despre el, mereu trebuind să ghicească până și nuanțele glaciale ale atitudinii lui obișnuite. Cine era Alex cu adevărat? Cum era el, de fapt? Care erau dorințele lui, ce-i plăcea și ce nu?”

Acestea sunt dorințele unui om normal. Ale unei femei curioase, interesată de bărbatul care îi bântuie nopțile. Dar, va avea ocazia să afle toate aceste răspunsuri?

Într-o lume unde doar cei puternici supraviețuiesc, Alex devine agent dublu: atât pentru SSO cât și pentru Elite… Este momentul în care am înțeles că nu a fost complet dezumanizat.

Alex este un tip foarte complex. Nu aș spune că este ascuns cât introvertit. Gândește doar pentru el și spune câte ceva doar când este absolut necesar. Capabil de orice: de la a se detașa de durerea fizică până la a-și privi victimele ca pe simple obiective.

Sentimente are? Asta mă întrebam și eu! Deoarece, nu prea îmi venea să cred că Irina – psihologul SSO, a avut rezultate chiar atât de bune în ceea ce privește manipularea și spălarea pe creier…

„Se săturase să se mai chinuie să depășească barierele lui autoimpuse ori să afle ce se ascunde dincolo de ele. Și-ar fi dorit să-i vorbească deschis în loc să fărâmițeze adevărul în doze inofensive pe care i le servea din când în când. Felul acela al lui de-a fi, suplimentat de un comportament autoritar o inhibase de la bun început. Își dorea să fie tratată ca partener egal, nu să fie pusă pe un piedestal stupid.”

Povestea ne este relatată fie prin ochii lui Alex, fie din prisma Alinei. Dar trecerile sunt atât de line că nu deranjează aceste schimbări. Mai avem și alternarea trecut- prezent, reprezentate de SSO și Elite…

Relația celor doi este când caldă când rece, ceea ce, la un moment dat mă face să mă gândesc că pentru ei nu prea există nici o posibilitate. Cu toate acestea, aș vrea să îi văd formând un cuplu închegat, solid.

O carte solicitantă, care nu se citește atât de ușor pe cât mi-am închipuit. Captivantă, acaparatoare din punct de vedere emoțional.

La finalul cărții ești asemeni supraviețuitorului unui cutremur: obosit, speriat, fericit, plin de energie, capabil să escaladezi munții și să treci prin foc.

Mulțumesc Monica Ramirez și Librex pentru această serie oferită spre recenzie.

Nota mea pentru carte este 9,9.

„– Nu vreau să-ți spun să speri în ziua de mâine. Ai vrut să fiu sincer cu tine și de data asta n-am să te mint. Mâine nu există pentru noi. Vocea îi scăzu până deveni o șoaptă. Dar să nu uiți niciodată că te iubesc și că am nevoie de tine. Să nu uiți asta niciodată.”